Numele Swarovski se afla pe buzele tuturor impatimitorilor de moda, iar celebrele cristale sunt nelipsite de pe obiectele vestimentare de lux. Iata istoria celebritatii numelui si bijuteriilor Swarovski:
La sfarsitul secolului al XIX-lea, Daniel Swarovski, un cetatean al Imperiului Austro-Ungar, a reusit sa paraseasca tare si sa ia cu el secretul unei noi tehnici extraordinare de taiere si slefuire a cristalelor. Cativa ani mai tarziu, cristalele taiate impecabil, in forme ingenioase si elegante, impodobeau degetele, urechile si decolteurile celor mai frumoase si celebre femei din lume. Incepand din acel moment, bijuteriile cu cristale Swarovski au fost recunoscute in mod oficial drept inlocuitori de seama pentru podoabele cu pietre pretioase.
In prezent, bijuteriile cu cristale Swarovski sunt de multe ori mai scumpe decat cele ornate cu smaralde, diamante sau safire. Iar cea de-a cincea generatie de mostenitori ai lui Sir Daniel Swarovski inca pastreaza cu sfintenie secretul procedeului de taiere si fabricare a nepretuitelor cristale, care sunt si acum pe primul loc in clasamentul obsesiilor pasionatilor de moda.
Povestea lui Danie Swarovski
In anul 1891, ingeniosul austriac, un violonist fara succes care a ales sa invete si tainele ingineriei, a reusit sa inventeze si sa patenteze o masinarie care slefuia cristalele naturale rapid si fara cusur. Pietrele astfel procesate erau atat de stralucitoare incat Daniel Swarovski si-a dat seama ca trebuia sa-si paraseasca meleagurile natale daca voia ca tehnologia inventata de el sa nu fie furata de bijutierii rivali.
Swarovski s-a mutat in orasul Wattens, din Austria, unde s-a casatorit si a continuat sa isi imbunatateasca inventia. Dupa o munca asidua de 20 de ani, ajutat de fiii sai, Swarovski a pus la punct o noua metoda de fabricare si slefuire a cristalelor, care au inceput sa capete forma in care le cunostem si adoram in prezent.
Strasurile, marca inregistrata Swarovski
Datorita lui Daniel Swarovski, cuvantul "stras" a scapat de conotatia negativa ce ii era atribuita pana atunci. Termenul "stras" denumea bijuteriile facute din sticla sau pe cele impodobite cu cristale George Strass, nu cu diamante naturale. In prezent, cristalele Strass (dupa numele inventatorului lor) sunt marca inregistrata a trustului de bijuterii Swarovski, acestea fiind cristale artificiale, cu o taietura speciala, care au cuvantul "Strass" gravat in interior, printr-o tehnologie laser.
Bijueriile Swarovski, o afacere de familie
Astazi, compania Swarovski este condusa de membri ai familiei si reprezinta o afacere profitabila, care in ultima suta de ani s-a extins pana la cote impresionante. Principalii producatori mondiali de podoabe si bijuterii cumpara cristale de la compania Swarovski, iar filialele acestei companii, Swarovski Optik si Swarovski Tyrolit, sunt producatori de sisteme optice de inalta precizie, respectiv de materiale si tehnologii
de slefuire.
Firma Swarovski produce in prezent bijuterii extraordinare cu cristale, destinate atat femeilor, cat si barbatilor, dar si decoratiuni sofisticate. Multi dintre designerii de interior celebri in lume aleg sa isi orneze creatiile cu pretioasele cristale, insa acestea sunt la fel de populare si printre specialistii in machiaj, comseticieni, stilisti vestimentari si creatori de moda.
Cristale cu proprietati speciale
Daniel Swarovski nu a incercat niciodata sa vanda cristalele pe post de diamante, pentru simplu motiv ca era de parere ca pietrele sale sunt mai bune decat acestea. Prin urmare, casa de bijuterii Swarovski si-a ales drept emplema o lebada, simbolul puritatii si al onestitatii.
Cristalele Swarovski sunt adorate si pretuite pentru puritatea lor si pentru felul in care sunt slefuite. Toate detaliile procedeului de productie sunt secrete, dar se stie cu precizie ca stralucirea cristalelor se datoreaza namarului de fatete. Familia Swarovski a patentat un procedeu de taiere a cristalelor in 14 fatete, insa in general, numarul acestora variaza intre 16 si 56, in functie de obiectul sau materialul ce urmeaza sa fie impodobit.
Toate fatetele sunt slefuite perfect, pentru ca tehnologia de taiere este atat de bine pusa la punct incat nu permite nici cea mai mica deviere sau deformare. Dupa slefuire, cristalele Swarovski sunt atasate pe suprafetele materialelor cu un adeziv special atat de eficient incat producatorii garanteaza durabilitatea obiectelor.
Lista pietrelor produse de compania Swarovski suprinde peste o mie de tipuri de cristale, iar datorita activitatii desfasurate de cercetatorii in laboratoarele companiei, cristalele nu mai sunt doar albe, ci sunt fabricate intr-o gamavariata de culori ce se intinde de la albastru inchis pana la rosu purpuriu. Cea mai importanta dintre caracteristicile cristalelor Swarovski este insa aceea ca sunt compatibile cu un numar impresionant de materiale diferite.
Colectii de bijuterii
Casa Swarovski organizeaza anual doua lansari de colectii, dar scoate si editii limitate de bijuterii si obiecte decorative dedicate diverselor sarbatori din an, in special de Ziua indragostitilor si de Anul nou. Pandantive, bratari, brose, ace de par, lantisoare si coliere, cercei, inele, butoni si ace de cravata, toate aceste modele de bijuterii fac parte in mod constant din colectiile Swarovski. Pasionatii de bijuteri nu pot sa nu adore stilul originalal accesoriilor marca Swarovski, care combina feminitatea, severitatea si spiritul ludic, eleganta si cotidianul, fara a fi insa plictisitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu